Connect with us

13 de femei care pot pune cu botul pe labe orice bărbat dacă le supără

De Citit

13 de femei care pot pune cu botul pe labe orice bărbat dacă le supără

Foarte mulţi bărbaţi preferă femeile delicate, gingaşe, pe care ar putea să le ia în spate şi să alerge aşa 3 ture de stadion, ceea ce ar fi destul de dubios, având în vedere că ar putea face chestii mai interesante cu ele, dar ce vreau să zic, e că fiecare are propriile preferinţe când vine vorba de femei.

Tocmai de aceea cam toate femeile îşi pot găsi un iubit: că reuşesc să le pună în faţa ochilor fix ce-şi doresc bărbaţii. Nu că bărbaţii, în general, ar fi foarte greu de mulţumit, dar mă rog.

Revenind la gusturi, trebuie să-i menţionăm şi pe tipii care preferă femeile dure, musculoase, care şi-ar putea lua în spate bărbatul şi ar face flotări în pantă cu el, chestie care iar ar fi destul de ciudată, dar na, gusturile sunt gusturi şi nu le putem comenta, pentru că femeile sunt cele mai bune şi fac ce vor.

Mai ales când arată aşa:

Te-ar putea interesa si: Nu era mulțumit de menajera hotelului, așa că patronul a instalat camere de luat vederi și a aflat, astfel, ce făcea femeia cu săpunul destinat oaspeților!

Nu era mulțumit de menajera hotelului, așa că patronul a instalat camere de luat vederi și a aflat,astfel, ce făcea femeia cu săpunul destinat oaspeților! A rămas mască!

Oaspeții hotelurilor știu că în camere găsesc mereu câteva bucăți de săpun, șampon individual și balsam pentru păr. Toate aceste produse sunt mereu împachetate, așa că nu e cazul ca cineva să-și facă griji că acestea ar fi fost folosite anterior.

Aceste seturi se fac cu rezervă, așa că rar se întâmplă ca cineva să folosească tot săpunul. Unii oaspeți, părăsind camera de hotel, iau cu sine săpunul, există chiar și persoane care colecționează săpunuri de la toate hotelurile în care se cazează, însă majoritatea oaspeților lasă în camera de hotel bucățile de săpun folosit.

Dar oare ce se întâmplă cu aceste resturi de săpun? Oare chiar sunt aruncate pur și simplu la urna de gunoi? Urmărind ce fac mai apoi servitoarele cu aceste bucăți de săpun, se dovedește că în majoritatea hotelurilor acestea nu aruncă resturile de săpun la gunoi, ci le pun separat.

Ulterior, sortează săpunul folosit de cel nefolosit… Iar mai departe, urmează partea cea mai interesantă!

Resturile de săpun, șampon și balsam de păr, precum și alte produse de spălat, sunt oferite organizațiilor de caritate. Iar acestea se ocupă de reciclarea acestor produse de igienă.

Resturile de săpun sunt prelucrate și sterilizate, apoi sunt mărunțite, iar din masa omogenă obținută se fac noi săpunuri. Ulterior, acest săpun este distribuit gratuit persoanelor nevoiașe!

Este demn de remarcat faptul că prelucrarea săpunului a început destul de recent. Anterior, resturile erau pur și simplu aruncate la coșul de gunoi! Totul s-a schimbat datorită eforturilor unei singure persoane – Shawn Seipler. ”Odată am văzut cum servitoarea mi-a schimbat dimineață săpunul folosit cu altul nou.

Am întrebat-o de ce face asta, că doar l-am folosit de câteva ori și ar mai putea fi folosit încă vreo săptămână sau chiar mai mult. Mi-a spus că acestea sunt cerințele administrației hotelului, pentru a corespunde statutului de hotel de 5 stele”, povestește Shawn.

Atunci bărbatul a făcut niște calcule simple și a estimat că zilnic în lume sunt aruncate în jur de 5 milioane de bucăți de săpun! Shawn a realizat că ar putea găsi o utilizare mai bună pentru resturile de săpun.

În anul 2009, Shawn a fondat organizația de caritate numită ”Clean The World”, care se ocupă cu reciclarea săpunului și distribuirea gratuită în țările lumii a treia.

În 2016, cu implicarea lui Shawn și a colegilor săi au fost realizate și oferite nevoiașilor 7 milioane de bucăți de săpun și 400 de mii de seturi pentru igiena personală. ”Potrivit datelor statistice actuale, din cauza igienei precare, în lume moare câte un copil în fiecare 15 secunde!

Ceea ce înseamnă că avem încă foarte mult de lucru la acest capitol!”, afirmă Shawn Seipler. E minunat când în lume mai există oameni care se gândesc la cei nevoiași.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

More in De Citit

To Top