Connect with us

Eric Roberts, despre sora sa mai mică: „Dacă nu aş fi fost eu, nu ar fi existat Julia Roberts ca vedetă“. Actorul a dezvăluit şi de ce nu şi-au vorbit 11 ani

De Citit

Eric Roberts, despre sora sa mai mică: „Dacă nu aş fi fost eu, nu ar fi existat Julia Roberts ca vedetă“. Actorul a dezvăluit şi de ce nu şi-au vorbit 11 ani

Actorul american Eric Roberts (61 de ani) a detaliat motivele pentru care vreme de mai mulţi ani actriţa Julia Roberts (50 de ani) a rupt legătura cu el, deşi erau foarte apropiaţi, şi a declarat că, în ciuda talentului, sora sa mai mică nu ar fi avut succes dacă nu ar fi existat el.

Eric Roberts a avut o carieră prolifică, jucând în 487 de proiecte cinematografice şi de televiziune, dintre care 74 de roluri au fost făcute doar în 2017, dar nu a atins niciodată faima de care s-a bucurat sora lui mai mică, actriţa Julia Roberts.

Într-un interviu acordat revistei „Vanity Fair“, Eric Roberts îşi arogă merite pentru succesul de care se bucură atât sora, cât şi fiica lui, Emma Roberts, cunoscută din serialul „American Horror Story“.

„Dacă nu eram eu, nu ar fi existat nici Julia Roberts şi nici Emma Roberts ca vedete, ca actriţe şi sunt foarte mândru de acest lucru.

Când Julia a venit pentru prima dată în New York, m-am dus la William Morris şi i-am spus: «Cine îi dă un proiect surorii mele?». Sunt foarte mândru că toată lumea ştie că eu am fost primul, pentru că a fost dificil. Am fost primul din familia noastră care a primit nominalizări la Globul de Aur şi la premiile Oscar, aşa că sunt mândru de acest lucru“, a declarat Eric Roberts, citat de E! Online.

În schimb Julia Roberts a devenit „America’s Sweetheart“, graţie rolului din „Pretty Woman“ şi laureată Oscar pentru rolul din „Erin Brockovich“. De asemenea, actriţa a câştigat trei Globuri de Aur din cele opt nominalizări şi a primit alte trei nominalizări la Premiile Academiei Americane de Film.

Între timp, fratele său a început să joace în filme slabe, dar susţine că acesta nu a fost un motiv de frustrare: „Am vrut să mă distrez. Îmi place la nebunie şi pot să fac asta cât e ziua de lungă, dar oamenii au început să glumească pe seama mea. Nu am înţeles la început. După ce am făcut 250 de filme, am trecut de la «o glumă de om care ar face orice» la «e ceva ce nu poate face?».“

Eric Roberts a discutat şi despre motivele care au dus la ruptura dintre el şi Julia Roberts, dar şi despre cum s-au împăcat după mai mulţi ani. Faimoşii fraţi au fost inseparabili până în 1993, când Eric a început să aibă mari probleme din cauza abuzului de droguri şi alcool, fiind părăsit de soţie, pe care chiar Julia Roberts a ajutat-o financiar să câştige în instanţă custodia micuţei Emma Roberts, devenită între timp actriţă de succes. Ruptura dintre cei doi fraţi a fost extrem de mediatizată de mass media.

„Eram înnebunit după surorile mele, le-am iubit, le-am adorat, erau deosebit de preţioase pentru mine şi am avut momente în care am fost extrem de apropiaţi. Am fost foarte protectivi unul faţă de celălalt, dar cel mai greu e să te protejezi de tine însuţi. Când am început să consum droguri a devenit dificil pentru oricine să fie în preajma mea, eram obositor: mă plângeam tot timpul, blamam, devenisem incapabil să mă mai bucur. Toţi cei din lumea mea au avut nevoie de o pauză, inclusiv Julia.“

În 2004 a avut loc reconcilierea, după ce Julia Roberts şi soţul său, directorul de imagine Daniel Moder, au devenit părinţi de gemeni, iar Eric Roberts şi soţia sa, Eliza, i-au vizitat la spital pentru a-i felicita şi au fost primiţi cu braţele deschise. De atunci, actorul spune că au petrecut mai multe sărbători împreună şi ţin legătura prin e-mail.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

More in De Citit

To Top