Connect with us

Gogea Mitu – misterul vieții și al morții celui mai înalt român din toate timpurile

De Citit

Gogea Mitu – misterul vieții și al morții celui mai înalt român din toate timpurile

Olteanul de 2,42 metri provenea dintr-o familie cu 11 copii, era sărac lipit, peltic și nu știa să scrie. Și-a câștigat pâinea ca boxer și circar. Se prezenta Gogu Ștefănescu, dar a intrat în istorie cu supranumele Gogea Mitu, poreclă care a dat limbii române expresia „cogeamite”.

Uriașul frământat din glodul Mârșanilor, un sat afl at la 50 de kilometri de Craiova, și-a găsit sfârșitul la doar 22 de ani, după ce uluise Micul și marele Paris. Moarte sa a rămas până astăzi o enigmă. Mai mult sau mai puțin deslușită.

În cumpăna anilor 1911- 1912, pe ulițele prăfuite ale Mârșanilor vedea lumina zilei „Goliat de România”, așa cum avea să fie alintat de occidentali, în perioada interbelică, lunganul Gogu. Urmașii acestui uriaș blând își amintesc, lăcrimând, povestea celui mai înalt român din toate timpurile:

„După spusele mamei mele, Mărioara, care a fost sora lui Gogea Mitu, unchiul meu era destul de inteligent, îi plăceau glumele și vorbea din vârful limbii. A fost foarte matur de mic, a învățat să citească singur și, pe la 10-12 ani, în clasele primare fiind, nu mai avea loc în bancă. Nici nu bănuiți cât de harnic era și cât de mult iubea animalele”. Mărturia, consemnată de ziarul Ediție Specială (Craiova) aparține Constanței Burada (71 de ani), nepoata lui Gogea Mitu.

Electriza prostimea îndoind bare de fier

Cu 11 copii de hrănit, familia lui Gogu n-a stat însă pe gânduri când a venit oferta unui patron de circ din Praga. Și-au lăsat băiatul în grija acestui profitor rătăcit cine știe cum pe drumurile Olteniei. Adolescentul de 17 ani nu s-a supărat însă pe părinți. Ba chiar ar fi glumit, potrivit nepoatei Constanța Burada, cu tatăl său: „Lasă, tată, șiașa te plângi mata că n-o să mă ia nici o fată din sat! Mergând la circ, poate mă însor cu una care, suită pe trapez, poate ajunge la mine”. A început, astfel, marea aventură a lui Gogea Mitu. Una tristă, indiferent dacă citim cartea adevărului sau miile de pagini încărcate de legendă urbană.

Prizonier într-un cort din diverse târguri și bâlciuri bucureștene, copilul Mârșanilor, care cântărea 120 de kilograme și măsura aproape doi metri și jumătate, era scos în fața mulțimii pentru demonstrații ieftine. Îndoia, în palmele sale generoase, bare de metal și drugi de fier pe care, probabil, un om obișnuit n-ar fi reușit să le dovedească. De fapt, electriza prostimea prin simpla apariție, fizicul său intimidant fiind „vânat” de amatorii de fotografii, care plăteau gologani frumoși să se tragă în cadru cu cogeamite flăcău.

A semnat primul contract cu degetul

Lumea circului s-a destrămat pentru Gogea Mitu când a realizat că ar putea câștiga mai mulți bani din box, un sport la modă în perioada dintre războaie. Hotărât să-și ia viața în propriile mâini, bravul oltean a descins la redacția Gazetei Sporturilor, interesânduse de un impresar. A pus ochii pe jurnalistul care scria despre box, Radu Ottulescu, și, cel mai probabil, acesta i-a făcut lipeala cu Umberto Lancia, un fost pugilist italian născut și crescut în București.

Chestionat ulterior de Ottulescu dacă a semnat contractul cu alunecosul Lancia, uriașul avea să răspundă senin: „Nu încă. De fapt, nici nu știu să scriu. Cred că o să semnez prin punerea degetului”. Ceea ce s-a și petrecut. Gogea Mitu i-a cedat macaronarului 50% din viitoarele burse, pe o perioadă de cinci ani.

Expus la Universitate

Înmormântat în satul natal, la Mârșani, Gogea Mitu sau, mai precis, rămășițele sale au fost exhumate în anii ’80, la solicitarea Catedrei de Anatomie şi Istorie a Medicinei din cadrul Universităţii de Medicină Craiova. Scheletul lui Gogea a fost folosit ca material didactic.

Paris, „cangurul” din ring

În iulie 1935, Gogea Mitu avea să uluiască Parisul. Dar nu grație talentului de pugilist, ci tot datorită șarmului personal. A întâlnit, e adevărat, în cadrul unei partide demonstrative, tot un italian – pe Giuseppe Sanga – , boxer mediocru. Se întâmpla în decembrie, timp de o lună titanul venit din România făcând deliciul parizienilor la diverse evenimente mondene orchestrate de Lancia.

Și această încleștare a fost lipsită de miez, victoria anemică a olteanului dezamăgind presa franceză de specialitate: „Acest gigant dă impresia unei neobișnuite slăbiciuni fizice. Pe ring el seamănă cu un mare cangur care ar avea nevoie de fortifiante.

A obținut doar un anemic succes de amuzantă curiozitate”. Observația ziariștilor de pe Sena s-a dovedit a fi corectă. Curiozitatea iubitorilor de box s-a risipit ca un fum, Gogea și Lancia strângând, ulterior, parale din reprezentații penibile, de circ, luând la pas orașele Franței pentru a le arăta urmașilor lui Napoleon cum rupe un român-sadea clești din fier cu palmele goale.

Așadar, după două partide oficiale și câteva amicale, cariera de boxer a celui mai înalt român din toate timpurile s-a încheiat. Din păcate, la puțin timp după periplul în Hexagon, în anul 1936 avea să se frângă, dramatic, și viața blândului uriaș Gogea Mitu.
sursa: evz.ro

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

More in De Citit

To Top