Connect with us

Recunoasteti obiectul din imagine? Noua generatie nu va intelege aceasta poza

De Citit

Recunoasteti obiectul din imagine? Noua generatie nu va intelege aceasta poza

Erau vremuri cand nu ne simteam deloc tristi (ca si copii) eram mult mai sociali, mai sanatosi si mai activi decat cei de acum! Si nu mai muream daca ne agatam de o masina ce mergea cu 10 km la ora…cati pepeni nu mai “doboram” din astfel de masini..:) Poate ca regimul in care am trait era asa cum era, dar noi, copiii, nu simteam asta, noi luam ce era mai bun si frumos…

Asta era cea mai tare jucarie pe care puteai sa o detii! Una dintre ‘armele copilariei’. Pocnitoarea cu injector.

Dintr-o bucata de lemn se confectiona un miner in forma de L. La capatul minerului se instala “injectorul” – zice-se ca era o piesa de la un motor de tractor. Prin gaura injectorului se vira un cui facut si el L.

De la capatul celalalt al minerului pornea un elastic facut din camera de bicicleta si se prindea cu el cuiul. In gaura injectorului se punea pucioasa de chibrituri, se scotea cuiul astel incit sa ramina intr-un echilibru instabil dat de elastic.

Apoi se lua pocnitoarea in mina si se stringea elasticul pina cuiul revenea cu putere in gaura sa percuteze pucioasa …

Asadar, băieţii au fost dintotdeauna băieţi, iar armele doar au evoluat. Ordinea lor nu o cunosc, însă încerc să le enumăr pe toate:

1. Praştie făcută din sârmă de cupru, cu o bucăţică de elastic de la pantaloni. Muniţia consta din sârmuliţe mici de radiotelefonie, în formă de U. Raza de acţiune mare, muniţia uşor de procurat, la fel şi arma. Precizia era bună la distanţe mici.

2. Praştie făcută din piele şi sfoară, împreună cu o bucată de cauciuc mai tare şi mai rezistent. Raza de acţiune foarte mare, muniţia consta din pietre sau orice alt obiect care încăpea în locaşul muniţiei. Praştia era confecţionată din piele, care era mai greu de procurat. Precizie bună la distanţe mici.

3. Ţeavă PVC, cât mai subţire, folosită la iluminatul locuinţelor. Se procura din barăcile dezafectate, cu riscul de a fi prins de paznici. Muniţia consta din cornete făcute din ziare sau din caietele vechi de la școală (sau chiar cele de trimestrul trecut).

Raza de acţiune foarte mare, un trăgător bun putea nimeri o ţintă şi de la 30-40 m. Ţeava era greu de procurat, mai ales cele subţiri. Cele mai bune aveau câte 4-8 ţevi strânse într-un ciorchine, cu „lunetă” făcută dintr-o bucăţică mai mică de PVC.

Muniţia era uşor de procurat, însă fabricatul cornetelor cerea ceva practică (mai ales dacă trebuia să faci mai multe într-un timp cât mai scurt). Jucătorii erau împărţiţi în două echipe, scopul fiecărei echipe fiind de a-i „omorî” pe ceilalți. Din câte ţin eu minte, nu aveai voie să tragi la cap sau la gât.

Cornetul putea fi prevăzut cu un bold (ac fără gămălie) pentru o precizie mai bună. Deasemenea puteai fi sigur că ai nimerit un duşman, când acesta scotea nişte sunete asemănătoare cu cele scoase de o maimuţă în călduri.

4. Praştie făcută dintr-un tub de medicamente peste care era tras un balon. Muniţia consta din boabe de porumb, orez sau mici pietricele. Raza de acţiune mare, însă precizia la distanţă cam lăsa de dorit. Erau folosite preponderent pe fesele colegelor de clasă.

5. Arc cu săgeţi. Arcul era confecţionat din lemn de alun, cât mai drept şi gros cât două degete. Coarda era confecţionată din sfoară simplă, cât mai rezistentă. Cei mai norocoşi făceau rost de „sfoară cauciucată” provenită din cauciucuri de maşină. Muniţia consta din săgeţi subţiri fabricate tot din alun, iar în vârf se lega o bucăţică mică de sârmă de radiotelefonie. Raza de acţiune mare însă precizia lăsa mult de dorit.

6. Şurub+piuliţă. Ansamblul de două şuruburi foarte mari şi o piuliţă, umplut cu catran de la beţele de chibrit, aruncat în sus sau lovit cu o piatră producea un simplu zgomot, însă ne ţinea ocupaţi ore bune. Nu avea decât scop distractiv. Alte variante: ansamblul era prevăzut şi cu o pungă, pentru portabilitate şi pentru a ateriza exact cum trebuia pentru a se produce explozia.

7. Duză. Habar n-am de unde provenea duza (cică era un injector de la tractor) însă era foarte greu de procurat. Duza era prelungită de o bucată de PVC îndoită la flacără. Catranul de la beţele de chibrit era (agitat) cu un cui, legat de ţeava de PVC cu ajutorul unei bucăţi de cauciuc. Prin ridicarea cuiului, urmată de apăsarea pe cauciuc, se producea o mică explozie.

8. Carbid. Sticlele de doi litri umplute cu apă, în care erau aruncate mici bucăţele de carbid, erau astupate rapid şi lăsate să explodeze. Efectul era superb, sperietura persoanelor neavizate era priceless.

Alte variante: tub de spray, golit, la care a fost îndepărtat capacul. La celălalt capăt era prevăzut cu un orificiu făcut cu un cui. Era prelungit cu o bucată de PVC mai gros. Carbidul se introducea în ansamblu, era adăugată o cantitate de apă sau, după caz, salivă, apoi era astupat capătul liber al ţevii de PVC. Se apropia o sursă de flacără de orificiu, iar ansamblul producea o explozie. Zgomotul produs era mai mare decât cel al petardelor existente în acel timp.

Variantă mai simplă: cutie de ness, prevăzută cu o gaură la capătul neastupat de capac. Se introducea carbidul în cutie, împreună cu puţină apă, apoi se astupa cu capac. La apropierea unei flăcări de oricifiu, se producea o mică explozie, iar capacul cutiei sărea la câţiva metri depărtare.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

More in De Citit

To Top