Connect with us

Top 10 Cele Mai Scumpe Si Luxoase Iahturi Din Lume!

Streets-of-Monaco-504x270

De Citit

Top 10 Cele Mai Scumpe Si Luxoase Iahturi Din Lume!

Prev1 of 2
Use your ← → (arrow) keys to browse

Pentru cei cu averi incomensurabile, etichetaţi drept miliardari, luxul este ceva la ordinea zilei, iar deviza lor este: cu cât mai mult, cu atât mai bine. Standardele bogăţiei acestor oameni au suferit actualizări si poţi descoperi cu usurinţă în fruntea listei averilor lor, cele mai scumpe iahturi, urmate de limuzine, insule private, avioane particulare şi reşedinţe de lux.

Interesul crescut al investitorilor pentru industria iahturilor de lux stă la baza analizei în urma căreia vei descoperi cei mai tari proprietari din acest sector. Proiectate şi construite la cele mai înalte standarde ale tehnologiei navale, aceste mega ambarcaţiuni oferă proprietarilor lor un lux ieşit din comun, dar le pun la dispoziţie şi cele mai moderne dotări cu putinţă.

De la magnatul rus al petrolului, Roman Abramovici, recunoscut pentru flotila de lux de care dispune, până la unele dintre cele mai bogate feţe regale din Orientul Mijlociu, aceste adevărate regine ale mărilor şi oceanelor, portretizează o eleganţă ieşită din comun, împreună cu confortul oferit de o casă luxoasa, dar care se regăseşte la bordul unei nave.

Ţinând seama de creşterea cererii, dar şi a preţurilor acestor iahturi de lux, îţi prezentăm în cele ce urmează o selecţie a celor mai scumpe 10 iahturi din lume, devenite un adevărat simbol al banilor şi puterii, în rândul oamenilor bogaţi şi influenţi ai planetei.

1. Project Azzam. Proprietar: Familia Regală Saudită. Preţul: 622 milioane dolari  

azam

Desemnat drept cel mai mare iaht privat din lume, Project Azzam este numele dat unei mega-ambarcaţiuni de lux, care în luna iunie a acestui an se afla încă în construcţie şi despre care se presupune că aparţine Familiei Regale Saudite. Cu un preţ ameţitor de 622 milioane de dolari, ambarcaţiunea Project Azzam poate fi cu usurinţă încununată drept regina celor mai scumpe iahturi din lume, iar dimensiunile sale impresionante le depăşesc de departe pe cele ale super-iahtului Eclipse, deţinut de miliardarul rus şi proprietar al clubului de fotbal Chelsea, Roman Abramovici. Iahtul măsoară 180 de metri în lungime, ceea ce îl face să fie nu numai cea mai lungă ambarcaţiune convenţională din lume, dar şi să îl depăşească pe Eclipse cu nu mai puţin de 16,5 metri. Aflat încă în construcţie, lucrările fiind încredinţate nemţilor de la Lürssen, pentru Project Azzam bazinul portului a fost mărit cu 170 metri, pentru a face loc luxoasei ambarcaţiuni. În prezent, Azzam se află în portul din Lürssen, unde are acum suficient loc pentru ca inginerii să îl poată termina în cele mai bune condiţii. Iahtul Project Azzam va fi deservit de un personal alcătuit din 50 dintre cei mai experimentaţi angajaţi din lume, care vor avea grijă de acest mega-iaht 365 de zile pe an. Se spune că în rezervorul gigantic al acestei ambarcaţiuni, intră nu mai puţin de 1 milion de litri de combustibil.

2.  Topaz. Proprietar: necunoscut. Preţul: 620 milioane de dolari

topaz (1)

Renumitul designer britanic de ambarcaţiuni de lux, Tim Heywood, scoate la iveală ultima sa creaţie, ultra-luxosul iaht Topaz. Construit de cătrei cei de la Lürssen, despre Topaz se spune că ar aparţine unui miliardar necunoscut, care a preferat să-şi păstreze anonimatul. Topaz măsoară 147 metri în lungime şi este cu numai 15 metri “mai scurt” decât Eclipse al lui Abramovici. Această ambarcaţiune luxoasă cântăreşte nu mai puţin de 12000 de tone. Recunoscut a fi unul dintre cele mai scumpe iahturi din lume şi al patrulea ca lungime dintre ambarcaţiunile construite vreodată, Topaz costă în jur de 620 milioane de dolari, ceea ce înseamnă că este cu numai două milioane mai ieftin decât  Project Azzam, a cărui construcţie nu este încă terminată. Designerul iahtului Topaz, Tim Heywood, rezident în comitatul britanic Rutland, este bine cunoscut în lumea constructorilor de ambarcaţiuni de lux şi este renumit pentru opera sa care măsoară 133 de metri în lungime – Mirqab şi pentru iahtul Pelorus, lung de 115 metri şi care se află tot în proprietatea lui Roman Abramovici.

3. Eclipse. Proprietar: Roman Abramovici. Preţul: între 400 şi 800 milioane de dolari

eclipse

Proiectat şi construit de către compania Blohm + Voss din Hamburg, Germania, Eclipse este desemnat cel mai mare iaht privat din lume, dar şi cel mai scump, având un preţ care se apropie de 1 miliard de dolari. Mândrul proprietar al acestei bijuterii navale este renumitul magnat rus al petrolului, miliardarul Roman Abramovici. Eclipse măsoară 170 de metri în lungime şi are toate amenajările de lux pe care ţi le-ai putea imagina. Salonul de la bordul iahtului Eclipse se mândreşte cu un sistem “home cinema”, cu un ecran cu diagonala de aproape 2 metri, in timp ce cabina principală este prevăzută cu plafon retractabil. Abramovici, recunoscut pentru atenţia pe care o acordă sistemelor de securitate, a solicitat ca toate ferestrele iahtului să fie antiglonţ, iar apartamentul principal să fie blindat după ultimele standarde ale tehnologiei militare. Eclipse este dotat şi cu un sistem de detectare a proiectilelor. După estimările celor de la Wikipedia, preţul iahtului Eclipse ajunge la aproape 1,12 miliarde de dolari, ceea ce face ca acesta să fie cea mai scumpă şi luxoasă ambarcaţiune din lume.

4.  Iahtul ‘A’. Proprietar: Andrei Melnicenko. Preţul: 323 milioane de dolari

a

Printre miliardarii Rusiei este la modă să-şi cheltuie banii pentru cele mai luxoase achiziţii. Acelaşi lucru se poate spune şi despre omul de afaceri rus Andrei Melnicenko, care se mândreşte cu iahtul său, construit de renumita companie Blohm + Voss şi ale cărui elemente de design poartă semnătura de succes a vestitului Philippe Starck. Cu o lungime de 119 metri, ambarcaţiunea are un interior cu adevărat uluitor, în care fiecare piesă de mobilier este împodobită cu oglinzi, decoraţiuni din argint şi sticlă. Pentru a asigura accesul în apartamentul principal numai pentru proprietarului iahtului, există un cititor de amprente care acceptă numai amprenta lui Andrei Melnicenko. Magnificul iaht este pus în funcţiune de două motoare Diesel MAN RK280, iar la bordul ambarcaţiunii se află două piscine, un eliport, un vehicul pe perne de aer, garaj şi nenumărate ecrane plasmă.

-Mai jos, mergi la pagina urmatoare-

Prev1 of 2
Use your ← → (arrow) keys to browse

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in De Citit

To Top