Connect with us

Acest băiat mai are doar o saptamană de trăit. ULTIMA sa DORINȚĂ lasă pe toată lumea ULUITĂ!

Stil de viata

Acest băiat mai are doar o saptamană de trăit. ULTIMA sa DORINȚĂ lasă pe toată lumea ULUITĂ!

Foarte mulți dintre noi nu au avut de-a face cu o boală în faza terminală. Dacă ar trebui să vă confruntați cu o astfel de situație nefericită, ce v-ar trece prin minte? La ce v-ați gândi mai întâi? V-ați simți furioși, v-ar cuprinde mâhnia? Sau tristețea? Eu cu siguranță nu doresc ca cineva să treacă prin această tragedie, dar dacă se întâmplă, este bine să privim problema din perspectiva acestui băiețel.

 

Lumea lui Brandon Foster s-a întors cu susul în jos, atunci când, la vârsta de doar 8 ani a fost diagnosticat cu leucemie. Și-a petrecut următorii 3 ani luptând cu boala, până cand organismul său nu a mai rezistat. La frageda vârstă de doar 11 ani, doctorii l-au anunțat că, din păcate, mai are doar o săptămână de trăit.

Nu îmi pot imagina trăirile și emoțiile pe care acest băiețel le-a simțit. De aceea, lucrul pe care l-a făcut apoi face din această poveste una inspirațională.

Când mergea spre casă de la spital, acesta a observat pe marginea drumului un grup de oameni ai străzii care locuiau în corturi. Simțind că trebuie să facă ceva, acesta pornește o strângere de fonduri pentru a face o donație substanțială în produse alimentare către acei nevoiași.

 

Atunci când a fost întrebat de ce a ales să facă acest lucru, el a răspuns : ”M-am simțit extraordinar, sentimentul este minunat, așa că voi continua să fac acest lucru pentru cât voi mai avea de trăit

 

Chiar dacă el s-a stins din viață imediat după, actul său de bunătate nu a fost trecut cu vederea. De la decesul acestuia, peste 95.000 $ au fost donați în onoarea băiatului. Deși el nu mai este printre noi, putem spune cu mândrie că moștenirea lui va trăi pentru totdeauna.

 

 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Stil de viata

To Top